Anarhismul şi vremurile noastre – Nestor Ivanovych Makhno

  

            Anarhismul nu este doar o doctrină care se confruntă cu aspectele sociale ale vieţii umane, în înţelesul îngust cu care este investit termenul în dicţionarele politice, la întruniri, de către oratorii noştri propagandişti: anarhismul este de asemenea, studiul vieţii umane în general.

După cursul elaborării în ansamblu a imaginii lumii, anarhismul şi-a fixat o sarcină specifică: să cuprindă lumea în toate elementele ei, măturând din cale tot felul de obstacole, prezente şi care urmează să vină, care ar putea fi reprezentate de ştiinţa şi tehnologia burgheză capitalistă, cu scopul de a fi livrat umanităţii cu cea mai exhaustivă explicaţie posibilă a existenţei sale în această lume şi de a face cel mai bun pumn posibil din toate problemele cu care s-ar putea confrunta. Această abordare ar trebui să ajute umanitatea să dezvolte conştiinţa anarhismului care este, pe cât ştiu eu, în mod natural inerentă noua în măsura în care umanitatea se confruntă în permanenţă cu manifestări parţiale ale acesteia.

Doar în baza voinţei individului, învăţăturile anarhiste pot fi încorporate în viaţa reală şi sunt în mod cert o cale care va ajuta umanitatea să izgonească tot spiritul de supunere din sânul ei.

Anarhismul nu cunoaşte hotare pentru dezvoltarea sa.

Anarhismul mărturiseşte lipsa ţărmului înăuntrul său, care ar putea să îl limiteze şi să îl fixeze.

Anarhismul, ca şi existenţa umană în general, nu deţine formule definitive pentru aspiraţiile şi obiectivele sale.
Aşa cum îl văd eu, dreptul fiecărei persoane la libertate nelimitată, aşa cum este definit de postulatele teoretice ale anarhismului, sunt doar mijloace prin care anarhismul îşi poate atinge mai mult sau mai puţin expresia completă, în timp ce continuă să se dezvolte. Şi doar aici anarhismul devine clar pentru fiecare dintre noi: a fi izgonit din sânul umanităţii acel spirit de supunere care a fost artificial infiltrat în ea, anarhismul devine apoi ideea conducătoare pentru masele umane în marşul spre dobândirea scopurilor lor.

Teoretic, anarhismul din zilele noastre este încă considerat ca fiind slab, foarte rău dezvoltat şi chiar – ar spune unii – adesea, interpretat greşit în multe privinţe. Cu toate astea, exponenţii săi – zic ei – au din belşug ce spune despre el: mulţi şporovăiesc constant despre el, militând activ şi uneori plângându-se de lipsa lui de succes (îmi imaginez, în acest ultim exemplu, că această atitudine este incitată de eşecul de a elabora, prin cercetare, mijloacele sociale necesare vitale pentru anarhism dacă este să câştige un punct de sprijin în cercetarea contemporană…).

În realitate, oriunde este de găsit viaţă umană, anarhismul este viu. Pe de altă parte, el devine accesibil individului doar unde sunt laudele propagandiştilor şi militanţilor, care în mod onest şi pe de-antregul au rupt legăturile cu mentalitatea de sclav a epocii noastre, ceva care, apopos, aduce persecuţie sălbatică asupra capetelor lor. Asemenea militanţi aspiră să servească generos credinţele lor, fără frica de a descoperi aspecte nebănuite în cursul dezvoltării lor, cu atât mai bine pentru a le digera pe când avansează, dacă este nevoie, şi astfel ei pavează calea pentru succesul spiritului anarhist deasupra spiritului de supunere.


Două teze apar din cele expuse mai sus:

- prima este aceea că anarhismul asumă o varietate de expresii şi forme, în timp ce reţine o perfectă integritate în cele ce-i sunt esenţiale;

- a doua este aceea că anarhismul este intrinsec revoluţionar şi poate adopta doar mijloace revoluţionare de acţiune în lupta împotriva asupritorilor săi.

În cursul luptei sale revoluţionare, anarhismul nu doar răstoarnă guverne şi se debarasează de legile lor, ci, totodată, corectează societatea care a dat naştere valorilor lor, “moravurilor” lor şi “moralităţii” lor, lucru ce îl face din ce în ce mai ştiut şi înţeles de către sectoarele oprimate ale umanităţii.

Toate acestea ne inclină către credinţa solidă că anarhismul în vremurile noastre nu mai poate rămâne zidit între parametri înguşti ai unei gândiri marginale la care doar câteva grupuri micuţe acţionând în izolare au subscris. Influenţa naturală a anarhismului asupra spiritului maselor de oameni aflate în luptă este mult prea evidentă. Dar dacă influenţa anarhismului este să fie asimilată de către mase într-o manieră conştientă, anarhismul trebuie pe viitor să se înarmeze cu noi abordări şi va demara pe calea acţiunii sociale acum, în vremurile noastre.