Anarhismul şi vremurile noastre – Nestor Ivanovych Makhno

  

            Anarhismul nu este doar o doctrină care se confruntă cu aspectele sociale ale vieţii umane, în înţelesul îngust cu care este investit termenul în dicţionarele politice, la întruniri, de către oratorii noştri propagandişti: anarhismul este de asemenea, studiul vieţii umane în general.

După cursul elaborării în ansamblu a imaginii lumii, anarhismul şi-a fixat o sarcină specifică: să cuprindă lumea în toate elementele ei, măturând din cale tot felul de obstacole, prezente şi care urmează să vină, care ar putea fi reprezentate de ştiinţa şi tehnologia burgheză capitalistă, cu scopul de a fi livrat umanităţii cu cea mai exhaustivă explicaţie posibilă a existenţei sale în această lume şi de a face cel mai bun pumn posibil din toate problemele cu care s-ar putea confrunta. Această abordare ar trebui să ajute umanitatea să dezvolte conştiinţa anarhismului care este, pe cât ştiu eu, în mod natural inerentă noua în măsura în care umanitatea se confruntă în permanenţă cu manifestări parţiale ale acesteia.

Doar în baza voinţei individului, învăţăturile anarhiste pot fi încorporate în viaţa reală şi sunt în mod cert o cale care va ajuta umanitatea să izgonească tot spiritul de supunere din sânul ei.

Anarhismul nu cunoaşte hotare pentru dezvoltarea sa.

Anarhismul mărturiseşte lipsa ţărmului înăuntrul său, care ar putea să îl limiteze şi să îl fixeze.

Anarhismul, ca şi existenţa umană în general, nu deţine formule definitive pentru aspiraţiile şi obiectivele sale.
Aşa cum îl văd eu, dreptul fiecărei persoane la libertate nelimitată, aşa cum este definit de postulatele teoretice ale anarhismului, sunt doar mijloace prin care anarhismul îşi poate atinge mai mult sau mai puţin expresia completă, în timp ce continuă să se dezvolte. Şi doar aici anarhismul devine clar pentru fiecare dintre noi: a fi izgonit din sânul umanităţii acel spirit de supunere care a fost artificial infiltrat în ea, anarhismul devine apoi ideea conducătoare pentru masele umane în marşul spre dobândirea scopurilor lor.

Teoretic, anarhismul din zilele noastre este încă considerat ca fiind slab, foarte rău dezvoltat şi chiar – ar spune unii – adesea, interpretat greşit în multe privinţe. Cu toate astea, exponenţii săi – zic ei – au din belşug ce spune despre el: mulţi şporovăiesc constant despre el, militând activ şi uneori plângându-se de lipsa lui de succes (îmi imaginez, în acest ultim exemplu, că această atitudine este incitată de eşecul de a elabora, prin cercetare, mijloacele sociale necesare vitale pentru anarhism dacă este să câştige un punct de sprijin în cercetarea contemporană…).

În realitate, oriunde este de găsit viaţă umană, anarhismul este viu. Pe de altă parte, el devine accesibil individului doar unde sunt laudele propagandiştilor şi militanţilor, care în mod onest şi pe de-antregul au rupt legăturile cu mentalitatea de sclav a epocii noastre, ceva care, apopos, aduce persecuţie sălbatică asupra capetelor lor. Asemenea militanţi aspiră să servească generos credinţele lor, fără frica de a descoperi aspecte nebănuite în cursul dezvoltării lor, cu atât mai bine pentru a le digera pe când avansează, dacă este nevoie, şi astfel ei pavează calea pentru succesul spiritului anarhist deasupra spiritului de supunere.


Două teze apar din cele expuse mai sus:

- prima este aceea că anarhismul asumă o varietate de expresii şi forme, în timp ce reţine o perfectă integritate în cele ce-i sunt esenţiale;

- a doua este aceea că anarhismul este intrinsec revoluţionar şi poate adopta doar mijloace revoluţionare de acţiune în lupta împotriva asupritorilor săi.

În cursul luptei sale revoluţionare, anarhismul nu doar răstoarnă guverne şi se debarasează de legile lor, ci, totodată, corectează societatea care a dat naştere valorilor lor, “moravurilor” lor şi “moralităţii” lor, lucru ce îl face din ce în ce mai ştiut şi înţeles de către sectoarele oprimate ale umanităţii.

Toate acestea ne inclină către credinţa solidă că anarhismul în vremurile noastre nu mai poate rămâne zidit între parametri înguşti ai unei gândiri marginale la care doar câteva grupuri micuţe acţionând în izolare au subscris. Influenţa naturală a anarhismului asupra spiritului maselor de oameni aflate în luptă este mult prea evidentă. Dar dacă influenţa anarhismului este să fie asimilată de către mase într-o manieră conştientă, anarhismul trebuie pe viitor să se înarmeze cu noi abordări şi va demara pe calea acţiunii sociale acum, în vremurile noastre.

Si Dumnezeu a zis: “Sa fie ANARHIE!”

Ma rog, nu chiar asta, dar oricum, sigur nu a zis sa existe partidul Ş sau Ţ, sa ascultam de legile scrise de Q si asa mai departe. Anarhisti sunt aceea de parere ca oamenii ar trebui sa fie liberi, fara cineva care sa ii conduca, fara guvern… dar sa nu intelegeti gresit, anarhia nu respinge moralitatea, ci acea moralitate impusa si atat, si a venit ca urmare a coruptiei ce se afla la nivelul conducatorilor nostri, ce a aparut odata cu capitalismul. Dar cuvantul ‘anarhie’ vazut din afara celor ce cred in asta difera total de conceptia adeptilor sai, din pacate, acestia intelegand prin anarhie: ceva necontrolat si un mediu haotic (si ce gresit este… cand anarhia inseamna tocmai peace & love). Bazele precum si ideologia anarhiei dateaza de ceva timp, nu sunt ceva ‘la moda’, si au fost folosite in decursul timpului in Revolutia Franceza spre exemplu, atunci fiindu-i atribuit si primul sens in bine. Primul ce s-a numit pe el insusi un anarhist a fost Proudhon, criticand teoriile existente ale proprietatii private (“The price of every product in demand should be its cost in time and outlay-neither more nor less. . .every product not in demand is a loss to the producer-a commercial non-value.”). Aceasta era anarhia mutuala. Anarho-comunismul in schimb, propunea o societate compusa din niste comunitati care sa se auto-conduca, care sa fie un fel de co-proprietate ce avea la baza democratia directa si sa aiba legaturi cu celelalte comunitati printr-o federatie. Interesant la aceasta ideolodie era ca muncitorii n-ar fi primit nicio compensare directa pentru munca depusa, ci ar fi avut in schimb acces gratuit la toate bunurile comunitatii. Cea mai extremista forma de anarhie este anarho-nihilismul, a carui filosofie se opune tuturor formelor de conducere, autoritate sau ordine, anarho-nihilistii cautand sa alunge toate ideologiile traditionale si sa elibereze mintea umana de toate dogmele impuse.

Simboluri anarhiste
Cel mai cunoscut este bineinteles litera A situata intr-un cerc O. “A” vine de la cuvantul ANARHIE sau ANARHISM, cuvant ce se aseamana foarte mult in toate limbile europene, fie ele urmase ale latinei sau a scrierilor chirilice. “O” reprezinta ORDINE, si impreuna, cele doua inseamna “Anarhia este ordine”, reprezentand un citat din Proudhon, amintit mai devreme.

Un alt simbol anarhist este steagul negru (BLACK FLAG), sau negrul in general, acesta fiind asociat cu anarhia inca de prin anul 1880, si ca urmare a acestui fapt, multe grupari anarhiste contin cuvantul ‘negru’ in numele lor. Acest steag negru reprezinta negarea tuturor structurilor opresive. Un steag negru practic reprezinta un anti-steag (ANTI-FLAG), deoarece steagurile tarilor sunt de obicei reprezentate de culori vii. Un alt sens al steagului negru este faptul ca un steag alb reprezinta predarea unei forte superioare, iar negrul este opusul albului si deci, opusul insemnatatii acestuia.
Si bineinteles ca diversele forme de anarhie au fiecare simboluri aparte, plecand de la steagul rosu-negru al anarho-comunismului, pisica neagra pentru anarho-sindicalisti, o cruce neagra cu un pumn in partea de sus, specifica organizatiei ‘Anarchist Black Cross’ si asa mai departe.

Dupa cum vedeti, nu exista o definitie bine stabilita pentru Anarhie, existand mai multe tipuri de astfel de grupari. Unii spun ca anarhia reprezinta doar ‘negarea statului’ in timp ce altii sunt de parere ca anarhia are ca principal scop neaparata abolire a tuturor ierarhiilor sociale. Unii spun in continuare ca este vorba doar de o societate 100% voluntara unde indivizi liberi isi asuma de buna voie diverse responsabilitati in buna comuniune cu ceilalti. Pana la urma, pentru un non-anarhist, anarhia ar trebui sa insemne doar nevoia de libertate, legile bunului simt sa le predomine pe cele scrise care multe au la baza interesele personale ale cine stie carui conducator de partid sau tara, pace si intelegere intre toti membrii unei societati, fara ca acestea sa fie impuse de un conducator.

Sursa: Si Dumnezeu a zis: “Sa fie ANARHIE!”

Pe subiectul anarhiei ..(despre anarhie) Gabrielle Price

Dupa o interesanta conversatie deschisa despre reguli (personale in special) am ramas fixat pe o declaratie pe care prietenul meu a facut-o despre anarhie.

 

"Anarhistii nu construiesc drumuri si spitale"

Asta poate fi apreciata acum , in schimb cu multi anii in urma cand drumurile au fost pavate pentru prima data-cand este cel mai probabil ca acei primi constructori au fost considerati anarhisti intr-o anumita masura.

Ceea ce cred este ca astazi , anarhistii nu vor construi drumuri si spitale dupa logica acestei epoci industriale, cu siguranta nu mai avem nevoie sa construim drumuri mai mult decat sa le reparam pe cele deja pavate. Din acelasi punct de vedere , anarhistii nu vor dori sa construiasca drumuri care conduc catre si mai multe mall-uiri si fastfood-uri , drumuri care la randul lor vor conduce cat mai multi oameni catre spitale unde nimeni nu are parte de ingrijire adecvata , in ciuda politelor de asigurare costisitoare,adaugate unei neconcordante cu domeniul farmaceutic. Sistemul este cel deficitar.

Anarhistii vor sa duca sistemul catre decadere si uneori sa-l distruga , in asa fel incat sa putem construi unul mai bun decat cel care exista. Mai simplu , daca anarhistii sau revolutionarii nu ar exista , schimbarea lumii nu ar exista, si o lume fara schimbari nu poate si nici nu va evolua.

Chiar daca sunt neortodocsi , ciudati ori deviati in comportament ,dar in final ei fac totul din dragoste si pasiune pentru ceva mai bun decat existenta mediocra. Pentru ca ei cred in frumusetea minciunilor dupa care majoritatea oamenilor se ghideaza. Multi pioneri ai istoriei ar fi considerati astazi anarhisti.

 

Nu toti anarhistii sunt violenti , dar multi sunt furiosi pentru ca le pasa.

Asa ca , imbratisati toti anarhistii din jur ... e posibil sa aiba nevoie .

Sursa: On the subject of anarchy... by Gabrielle Price